Istoric

 MĂRTURII ALE TRECUTULUI LOCALITĂȚII MELE

BIBLIOTECAR : Mihaela Cîrjonțu

 1.Introducere:

Istoria continuă să vorbească ,prin locuri, oameni, semne rămase din vremuri străvechi sau
create spre aducere aminte, de imaginaţia izvorâtă ,din gândul plin de recunoştinţă şi recunoaştere a unor oameni pentru care ŢARA nu e numai pământ , ci şi suflet.

,,Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul si viitorul”
– Nicolae Bălcescu –
Nicolae Iorga, marele istoric, spunea: „… puneţi copiii în faţa monumentelor în care este incorporată istoria … şi în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost şi de uitat mâine, ci un element de putere şi iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre ei”.
Copiii rămân cu imaginea locurilor vizitate pentru toată viaţa.
Biblioteca comunală , școala , dar şi familia, sunt chemate să arate şi să dezvăluie tinerilor
aceste mărturii ale vieţii poporului din care ne tragem rădăcinile cu scopul de a ne reconsidera legătura cu pământul pe care îl numim SATUL NOSTRU -ŢARA NOASTĂ, acum când am intrat în Uniunea Europeană. Prezentarea monumentelor şi locurilor istorice ale zonei în care locuim are scopul de a-i convinge pe locuitorii comunei că merită să poposească acolo pentru cunoaşterea şi înţelegerea trecutului, pentru a ne îmbogăţi cunoştinţele despre locurile şi monumentele în care istoria îşi şopteşte în
diferite feluri povestea. Monumentele istorice , atâtea câte ne-au mai rămas , reprezintă fără îndoială unele din cele mai vii mărturii ale trecutului istoric al pământului nostru , fiind răspândite pe o arie largă ce corespunde spațiului geografic ocupat de popoarele ce au trăit , au dăinuit și și-au dezvoltat aici civilizații proprii . Chiar dacă unele din aceste civilizații au apus , chiar dacă aria lor geografică nu mai corespunde astăzi cu teritoriul ocupat de România , ele fac parte însă , în totalitatea lor , din mozaicul care a dat naștere civilizației românești actuale . Aceste mărturii istorice , fie ele vestigii ale civilizațiilor preistorice , ruine ale unor monumente roase de aripa vremii sau distruse cu bună știință de răutate , lăcomia sau ignoranța generațiilor ce sau perindat în decursul secolelor , fie ele monumente care au înfruntat veacurile în forma inițială , fie în forma restaurată sau transformată , și pe care le putem vedea astăzi , sânt o neprețuită comoară artistică și documentară , fără de care studiul civilizației românești nu este de conceput .
Monumentele noastre istorice merită scoaterea la lumină şi o mai bună punere în valoare.
Noi, locuitorii comunei Costești ,suntem locuitorii norocoşi care trăiesc în preajma unor asemenea bogății dintre cele mai frumoase şi mai bine conservate. Suntem convinşi însă că multe alte localităţi din ţară au locuri sau monumente mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin vizitate, dar care pentru oamenii locului reprezintă ceva ce ar fi de dorit să fie cunoscute.

 2. Date despre comuna Costești:

COSTEȘTI –sat de reședință al comunei , este foarte vechi așa cum rezultă dintr-un act de
danie purtând data de 14 decembrie 1433 , de la Ștefan Voievod (1434-1447) , fiul lui Alexandru cel Bun, (1400 – 1432), prin care dăruiește lui Micle satele Răusari pe râul Jijia  (este un râu care străbate teritoriile Ucrainei și României , fiind afluent de dreapta al râului Prut) și Micodani pe râul Bârlad (este un râu din estul României, cel mai important afluent din partea stângă al râului Siret care izvorăște din Podișul Central Moldovenesc și trece pe lângă orașele Vaslui, Bârlad și Tecuci). Ca suprafață comuna se întinde pe 7360 ha, din care 597 ha intravilan si 6543 ha extravilan.

În tradiția populară locală se zice că satul Costești își trage numele din vremea lui Bogdan
al -II- lea (n.1409 – d.1451) când în ajunul luptei cu polonii la codrii Crasnei se retrage cu armata la gura Lipovățului . După înfrângerea polonilor , Bogdan al -II- lea dăruiește lui COSTEA , – Pârcalabul curții domnești – o parte din moșia domnească care va deveni de atunci , o porțiune din satul Costești. Astăzi  Comuna Costești este una din cele mai puternic dezvoltate comune din Județul Vaslui atât din punct de vedere economic cât și cultural. Pe lângă satul de reședință,comuna se mai compune și din alte cinci sate,după cum urmează: Puntișeni , Chițcani, Dinga,  Rădești, Pârvești

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Costești se ridică la 2.953
de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.204 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,41%). Pentru 3,18% din populație,
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional [3] , majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,83%). Pentru 3,18% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.Ca suprafață comuna se întinde pe 7360 ha, din care 597 ha intravilan si 6543 ha extravilan. Comuna Costești este așezată în zona centrala a județului Vaslui având vecină la Nord – comuna Deleni, la Sud – comuna Banca, la Est – comunele Albești și Roșiești, la Vest – comuna Bogdănești.

Activitățile economice principale sunt: Agricultură, morărit, atelier confecții textile , confecții metalice, creşterea animalelor, tâmplărie , comerț , etc..
Pe raza comunei, la aproximativ 4 km,trece DN 24/DE581 ce face legătura cu orașele de
reședință Vaslui și Bârlad .De la DN24/DE581 până la satul Costești legătura se face prin DJ 245E, drum asfaltat și care mai ține legătura cu doua sfinte lăcașuri: Mânăstirea Moreni (comuna Deleni) și Mânăstirea Pârvești declarată monument istoric atestat documentar pe la anii 1840. Există de asemenea, posibilitatea folosirii mijloacelor cailor ferate,gara Crasna aflându-se la aproximativ 7 km. Teritoriul comunei Costești este străbătut de următoarele pâraie: sat Costești – Pârâul Ghilahoi ,Pârâul Giurgea ;satul Puntișeni – Pârâul Buga (Nogea) ; satul Chițcani – Pârâul Buga (Nogea); satele Dinga și Pârvești – Pârâul Pârveștilor (Valea Albiei sau Pârâul Albiei) toate râurile fiind afluenți ai râului Bârlad (care străbate zona agricolă a comunei dar reprezintă și o parte din granița cu comuna Albești) .Comuna este înconjurată de codri vechi ce constituiau o pavăză împotriva năvălitorilor tătari și otomani,știut fiind că, drumul spre cetatea de scaun a Moldovei,era pe cursul apei Bârladului prin zona Crasnei. De-a lungul timpului costeștenii au muncit și luptat dându-
și obolul [4] pe altarul neamului românesc. După anul 1990 ca în întreaga țară și locuitorii comunei,majoritatea fiind agricultori, și-au primit conform legilor ce au apărut, pământurile lucru întâmpinat cu mare bucurie de toți gospodarii. Comuna Costești luată ca un întreg a reușit și-n regimul trecut,prin forma de exploatare a pământului,să se numere mai în fiecare an printre fruntașii județului,mărturii în acest sens stau
succesele obținute în producțiile mari de cereale,prin hărnicia oamenilor și prin rodnicia pământului. . În prezent se desfășoară o acțiune de comasare a terenurilor în vederea formării de ferme mari,mijlocii și mici, de tip privat, în felul acesta și ei,țăranii, aliniindu-se la cerințele integrării europene. Sănătatea este asigurată de doi medici de familie cu cabinete individuale urmând ca în viitor să apară spații mai moderne corespunzătoare desfășurării în condiții normale a actelor medicale. În comună există o rețea privatizată care asigură distribuirea produselor alimentare și nealimentare ,iar duminica rețeaua este îmbunătățită prin târgul din centrul comunei .

Datorită eforturilor depuse de conducerea Comunei Costești s-a reușit o ridicare a nivelului de civilizație și bunăstare a întregii comunități. Scopul conducerii comunei Costești a fost și va fi dezvoltarea economica a comunei și modernizarea ei pentru a oferi localnicilor un mediu adecvat dezvoltării sociale și condiții asociate secolului XXI-lea. Pe teritoriul comunei Costești există următoarele Monumente Istorice predominând cele religioase ca semn al credinței care i-a ajutat pe oameni să depășească trecutul vitreg pentru prezent :

  • BISERICA MÂNĂSTIRE ,,SF. NECULAI”, SAT PÂRVEȘTI
  • CLOPOTNIȚA MÂNĂSTIRII ,,SF. NECULAI”, SAT PÂRVEȘTI
  •  BISERICA ,,ADORMIREA MAICII DOMNULUI”, SAT
    CHIȚCANI
  •  ,,PODUL DOAMNEI“,SAT CHIȚCANI

,,Podul Doamnei’’ sat Chițcani

Podul Doamnei, este un pod din zidărie de piatră construit în anul 1841pe teritoriul
satului Chițcani , comuna Costești. Podul este situat pe DN 24, la km 97, la circa 72 m est de șosea (pe drumul ce leagă localitatea Roșiești de șoseaua Vaslui – Bârlad). El a traversat râului Bârlad. Legenda podului :Denumirea de Podul Doamnei își are geneza în desele drumuri ale Doamnei Sturdza către moșiile din Dondușeni – o aşezare veche în regiune de câmpie şi a micii coline din preajma izvoarelor râului Răut. Îşi ia începutul acest sat din anul 1450.Unul din stăpânii acestei moşii a fost un oarecare boier Sturdza. La început localitatea era aşezată în apropierea satului Corbu. Mai târziu, cei 30 de locatari îşi mutaseră locul de trai în coada micului afluent al râului Răut. În această perioadă, moşierul îşi căsătoreşte fiica cea mai mare, pe care o chema Duduia şi îi dăruie conacul. După câțiva ani, oamenii din partea locului au început să fie numiţi ,,cei de la curtea Duduiei’’ sau ,,duduieni’’, care mai apoi s-a transformat în Donduşeni.

Legende legate de valea Docolina :În imediata apropiere a acestui pod s-a aflat satul
Docolina, localitate cu rezonanță istorică unde a fost stație de poștă. Satul Docolina este atestat documentar într-un uric domnesc din 15 iunie 1433 prin care domnitorul  Iliaș al Moldovei (1432-1433), fiul lui Alexandru cel Bun i-l dădea clucerului [34] Onea drept răsplată pentru slujirea sa credincioasă. Aici a fost întâmpinat  Petru Rareș, viitor domnitor al Moldovei (1527-1538, 1541-1546), de către slujitorii domnești trimiși de boieri și de mitropolitul Moldovei pentru a-i aduce vestea că a fost numit voievod.

Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Ion Neculce în cap. XII din ,, O samă de
cuvinte " astfel: "Când au pus țara întâi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește. Și au triimis boierii și mitropolitul haine scumpe domnești și carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Gălați, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu șase boi carul, pline de pește. Și piste noapte au visat un vis, precum dealul cel di cee parte de Bârlad și dealul cel di-ncoaci era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Și tot sălta, giuca și să pleca, să închina lui Rareș. Și deșteptându-să din somnu dimineața, au spus visul argaților săi, celor ce era la cară. Iar argații au dzis: „Bun vis ai visat, giupâne, că cum om sosi la Iași și la Suceavă, cum om vinde peștile tot“. Și au și îngiugat carăle dimineața, și au purces Petru-vodă înaintea
carălor. Și când s-au pogorât în vadul Docolinii, l-au și întâmpinat gloata. Și au început a i să închina și a-l îmbrăca cu haine domnești. Iar el s-au zimbit a râde și au dzis că „de mult așteptam eu una ca aceasta să vie“. Și când au purces de acolo, argații lui au dzis: „Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peștile?“ Iar el au dzis: „Să fie carăle cu pește, cu boi cu tot, a voastre. Și viniți după mine, să vă fac cărți de scuteală, să nu dați nemică în dzilele mele“.
Preluând această legendă, Mihail Kogălniceanu (1817-1891) precizează în “;Un vis al lui Petru Rareș”; că în vadul Docolinei nu era nici un pod pe atunci, semn că actualul pod s-a construit în apropierea locului unde a fost întâmpinat Petru Rareș ("Când, după ce se înjugară boii, Petru Rareș, înaintea carelor, se cobora în vadul Docolinei, unde atunce nu era pod, iată l-au întâmpinat și slujitorii trimiși de la Suceava; și, începând a i se închina și a-l ura de domn Moldaviei, l-au îmbrăcat cu scumpele haine ce aduseseră cu dânșii."). Podul care s-a construit ulterior a fost denumit de către istorici "Podul Docolina", după acea localitate. Satul Docolina a ajuns proprietate domnească în secolul al XVI-lea, probabil în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș (1541-1546), când domnul a locuit mai mult la Bârlad, Vaslui și Huși. Drumul comercial ce trecea pe valea Bârladului a devenit drum domnesc în timpul domniei lui Iliaș Rareș (1546-1551). În valea Docolinei a avut loc în vara anului 1577 o luptă pentru ocuparea tronului Moldovei, între oastea lui Petru Șchiopul, care venea dinspre sud și cea a lui Ioan Potcoavă, care cobora dinspre nord. Confruntarea de la Docolina dovedește existența unui pod în această zonă
Satul a fost dăruit la începutul secolului al XVII-lea boierului Mihai Furtună, această danie
fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov [35] din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe privilegii și scutiri.
Construirea podului : În prima jumătate a secolului al XIX-lea, vornicul Alecu Greceanu a
înființat un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina

Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca „ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești “.
Domnitorul  Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn al Moldovei numit în baza
Regulamentului Organic  , a acordat o atenție deosebită căilor de comunicații, în timpul domniei sale fiind realizată o importantă rețea de drumuri și poduri de piatră, ce legau capitala Moldovei, Iași, cu principalele centre comerciale din țară și din străinătate.
Inscripţia în limba română de pe parapetul podului:

În acea perioadă, drumul de poștă între Iași și partea de sud a Moldovei traversa râul Bârlad  pe un pod de lemn, care ajunsese în timp într-un stadiu de uzură avansată și nu mai prezenta nici o siguranță pentru circulație. Acest lucru este consemnat într-un raport din 1839 al Ministerului Treburilor din Lăuntru (echivalentul Ministerului de Interne din zilele noastre). Autorul raportului solicita construirea unui pod din piatră în locul vechiului pod de lemn, din cauza lipsei de material lemnos din zonă, precum și reducerea lungimii podului cu circa 80  stânjeni (180 m).
În acel raport se menționa că “;podul din Șleahul Focșanilor de peste apa Bârladului (…) ar fi ajuns în cea mai proastă și slăbănoagă putrezimea cherestelei (…) și în privirea lipsei de cherestea de stejar (…) mai lesne și mai ieftin ar costiri înfățișarea lui de peatră numai peste matca apii, iar în cealaltă întindere de 80 aproape stânjeni ce astăzi se găsește podul să se facă șosă”.

Cererea a fost aprobată la 21 februarie 1839 de domnitorul Mihail Sturdza care a pus
următoarea apostilă: “;Să încuviințează facerea podului cu chipul cel mai iconomicos și că spre închipuirea smetului să se rânduiască pe dumnealui inginerul, maiorul Singurov”. Singurov a desfășurat o bogată activitate inginerească în Moldova; el a fost numit inginer principal în 1833, pentru ca în 1854 să fie avansat la gradul de colonel și numit director al Departamentului lucrărilor publice.
Inginerul rus M. Singurov a întocmit un deviz (smet) din care reies o serie de elemente de
construire a podului și anume.
– podul a fost proiectat cu 3 deschideri;
– piatră pentru zidărie s-a adus din cariera de la  Pribești
– materialele lemnoase din esență moale s-au procurat de la fața locului;
– fundația urma să fie realizată pe piloți de stejar lungi de 2,5 stânjeni (5,5 m);
– zidăria s-a executat cu mortar de var hidraulic.

 

Valoarea devizului a fost calculată de Singurov la 25.153 lei, dar a fost mărită ulterior la
25.637 lei, în care s-a inclus contravaloarea materialelor (piatră, lemn, nisip, var, fier) și a uneltelor de lucru (hârlețe, lopeți, roabe, căușe etc.), precum și manopera calificată (pietrari, dulgheri).
În scopul executării lucrărilor, s-au organizat trei licitații la 10, 15 și 20 martie 1839, la care
nu s-a prezentat nici un amator. Astfel, Ocârmuirea a decis ca lucrările să se execute în regie proprie, fiind desemnat ca supraveghetor clucerul Panaite Vizanti de la Isprăvnicia Fălciu. Lucrările au fost începute în 1839 și finalizate în 1841, forța de muncă fiind asigurată de locuitorii satelor care făceau parte din Ocolul Crasnei. Podul a fost deschis circulației la 8 noiembrie 1841. Pe partea interioară a celor două parapete de la mijlocul podului se află două inscripții parțial lizibile, una în limba latină și alta în limba română, încadrate în panouri rectangulare (165/135 cm), decorate la partea superioară, în altorelief, cu însemne heraldice [39] (70/50 cm) erodate (istoricii presupunând că este vorba de blazonul [40] domnitorului). Cele două medalioane sunt mărginite lateral de doi pilaștri [41] canelați, pe care se sprijinã acolada balustradei. Inscripția în limba română se află pe parapetul nordic și este scrisă cu un amestec de litere latine și chirilice. Ea are următorul cuprins: “;Acest pod este construit din poronca pre înăltu Domn MIHAIL GRIGORIU STURZA V.V. domn Țerei Moldovei în al VIII an al domniei însale și săvărșinduse supt ministeria d. log. Const. Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem. 1841”.

 

Inscripția în limba latină este următoarea: "Pons haec extructa est Jussu Serenissimi Domini MICHAELIS GRIGORIU STORDZA, principis regnatis Moldaviae, in octavo anno regiminis sui. Ad finem quae deducia Ministerio D. Logoteta CONST. STU[RDZA]. Patefacia Via locibus 8 Novembris 1841

Podul Doamnei a fost reparat în anul 1886, el având în acel moment cinci deschideri. Nu se
știe dacă podul s-a executat de la început cu cinci deschideri sau dacă s-au construit inițial trei deschideri (după cum era specificat în proiect) și ulterior s-au executat alte două deschideri. La sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, ca urmare a deschiderii căii ferate Crasna-Huși (1890), târgușorul Docolina și-a pierdut din importanță și a dispărut, datorită dezvoltării localității Crasna ca stație de cale ferată.
În anul 1956, ca urmare a alunecărilor de teren în zona km 101-102,DN24   a fost deviat,
construindu-se varianta Rădești (Crasna) pentru evitarea porțiunii nesigure. Cu această ocazie, s-a redus traficul pe vechiul pod numai către satele Albești  și Roșiești ,podul trecând în administrarea drumurilor locale. A fost construit un pod nou la circa 200 m nord de vechiul pod. Podul Doamnei din Chițcani a fost scos din circulație în anul 1981  și a intrat în conservare, fiind considerat monument de arhitectură medievală. El a fost înscris în Lista monumentelor istorice din anul 1992 din județul Vaslui, cu codul 38-B- 0090. În noua listă a monumentelor istorice din anul 2004 a fost înscris la numărul 258, având codul de clasificare VS-II- m-A- 06781.

Arhitectura podului Podul Doamnei din Chițcani este construit din blocuri masive de piatră
fețuită , legate cu mortar de var și are cinci deschideri în arc în plin centru. El este orientat în direcția E-V și are o lungime de 90,40 metri și o lățime de 9 metri. Deschiderea arcului la naștere este de 14 m, iar cea de la mijloc are înălțimea de 7 m. Pilonii pe care se sprijină arcele sunt consolidate la exterior de contraforți [42] puternici, tot din piatră. Înălțimea timpanului de la arcul central este de 4 metri, iar celelalte arcuri descresc ca dimensiuni spre taluz [43] . Bolțile arcelor sunt realizate din piatră spartă.

Podul doamnei din Chițcani a fost scos din circulație în anul 1981 și a intrat în conservare ,
fiind considerat monument de arhitectură medievală . El a fost înscris în lista monumentelor istorice din anul 1992 din Județul Vaslui

Comments are closed.